Suflet hoinar

Dar stai... cine e cea care-ţi tulbură calea?
Care te face să vrei să scuipi veninul dragostei?
Să-ţi construieşti un drum din el şi apoi să fim pierduţi amândoi?
De câte ori te-ai gândit că în lumea asta mare nu e loc pentru mai mult
decât poţi da, decât poţi crede?
Un tumult te sfâşie încet, poţi tu oare să fii liber,
cu ce gândeşti şi cu ce simţi?
Eşti prizonier şi n-ai habar de-a lumii taină, eşti hoinar...
Te regăseşti doar când iubeşti, te pierzi din nou
când al lumii glas n-asculţi şi trăieşti doar în tine,
în ce ţi-a mai rămas din clipa în care fiecare mare stea
ţi-a întins aripa unui înger păzitor şi i-ai spus nu, l-ai renegat.
Îngerul a plâns şi a plecat.
Suntem singuri, doar cu dor, nu ni-l mai alină nimeni...
Şi cei singuri veşnic mor.
Nu mor ca alţii, ei mor de dor...